La doar câteva ore de zbor cu plecare din București se află capitala Portugaliei, Lisabona, care este o destinație perfectă pentru toți cei care vor să afle și să vadă mai multe despre frumusețea acestei țări. Capitala Portugaliei are, într-adevăr, multe atuuri, fiind un oraș plin de viață și dinamic, cu o climă prietenoasă, atmosferă mediteraneană, moștenire istorică și culturală bogată, bucătărie diversă, cost redus al traiului de zi cu zi. Astfel, nu e de mirare de ce tot mai mulți turiști români aleg să meargă aici pentru a-și petrece concediile și vacanțele.
Dar concret, ce
poți face într-un city break în Lisabona? Vă oferim aici câteva sugestii, care
vă vor convinge de-a dreptul să vă plănuiți cât de curând o călătorie în orașul
care a cucerit inimile și ochii a milioane de turiști care au venit aici măcar
o dată în viață.
Construită pe un
teren accidentat, Lisabona este numită și orașul celor 7 coline, iar unele
străzi sunt atât de abrupte încât nu permit circulația auto. Deși s-ar putea să
simțiți dureri de picioare la finalul zilei, credeți-ne că acest city break în
Lisabona merită din plin orice efort.
Datorită
topografiei sale, Lisabona oferă mai multe panorame asupra orașului și a râului
Tajo (râu care se varsă în Oceanul Atlantic). Prin urmare, multe puncte belvedere
au fost amenajate pentru a oferi peisaje magnifice.
Cel mai potrivit
mod de a cunoaște Lisabona rapid este să călătoriți prin oraș cu un vechi
tramvai galben pe linia 28E. Această rută oferă cel mai pitoresc traseu din
Lisabona, traversând cartierele vechi Graça, Alfama și Baixa. Pe parcursul
traseului, tramvaiul trece pe străzi înguste și abrupte, pe lângă case și
mașini, dar și pe lângă mai multe monumente istorice cunoscute în întreaga lume
pentru frumusețea lor.
Pe de altă
parte, Lisabona este organizată în cartiere, dintre care cel mai vechi și
pitoresc este Alfama. Este singurul din oraș care a supraviețuit cutremurului
din 1755. Îl puteți traversa cu tramvaiul galben sau îl puteți vizita cu un Tuk-Tuk.
Nu-i așa că v-ar
plăcea o experiență cu Liftul Santa Justa?
Construit în
secolul al XIX-lea, Elevador Santa Justa este un lift vertical care vă permite
să treceți rapid din districtul inferior Baixa în districtul superior Bairro
Alto. Vorbim despre aproape 50 de metri înălțime, fiind una dintre cele mai
populare atracții din Lisabona, ce oferă o priveliște de nedescris asupra
orașului. Fabricat în întregime din fier forjat, acest turn metalic amintește
oarecum de stilul Turnului Eiffel. Unii cercetători spun apoi că designerul care
a proiectat acest lift a fost unul dintre studenții lui Gustave Eiffel, însă
deocamdată aceasta este doar o presupunere.
No comments:
Post a Comment